v DEVIATIA DE SEPT NAZAL - Clinica Tinos

Septul nazal este septul osteocartilaginos care desparte cele doua fose nazale.
Deviatia septului nazal reprezinta o neregularitate sau o deviere de pe linia mediana a acestuia, deviere ce determina obstructia nazala uni sau bilaterala.

Aceasta deviere poate fi congenitala sau posttraumatica ( o anamneza corecta ne ajuta, de obicei in stabilirea cauzei deviatiei de sept).

 

Uneori pot exista si alte afectiuni nazale ce duc la cresterea obstructiei nazale: rinita cronica hipertrofica , polipoza nazala, etc.

Examinarea ORL impreuna cu examenul radiografic al piramidei nazale stabilesc diagnosticul de deviatie de sept.

Trebuie excluse o serie de afectiuni ce se pot confunda cu deviatia de sept: hipertrofia cornetelor, corpi straini intranazali, polipoza nazala, tumori benigne sau maligne de fose nazale, hematom septal.etc.

Tratamentul deviatiei de sept este chirurgical si consta in indepartarea portiunii de sept care este deviata cu scopul obtinerii unui culoar respirator adecvat. Interventia se face endonazal (prin interior), fara cicatrici. Daca este cazul se poate face in acelasi timp operator si operatia de rinoplastie (rinoseptoplastie)

Interventia se poate face sub anestezie locala potentata sau anestezie generala cu intubatie orotraheala.

Preoperator sunt necesare o serie de investigatii de laborator ( hemoleucograma, coagulograma, teste hepatice, teste renale, glicemie VSH, etc) iar in cazul efectuarii operatiei sub anestezie generala mai sunt utile si o radiografie cardio-pulmonara, EKG.
Interventia chirurgicala dureaza aproximativ 40- 50 min.

La sfarsitul interventiei se pun in ambele fose nazale tampoane hemostatice (tip Merocel), ce se mentin ~24-48 de ore, in functie de sangerarea intraoperatorie. In toata aceasta perioada pacientul va respira pe gura.

Dupa scoatera tampoanelor nazale se face toaleta zilnica a foselor nazale, apoi instilatii de solutii vasoconstrictoare ( rinofug, bixtonim, etc).

Controalele postoperatorii sunt frecvente in prima saptamana dupa operatie (pentru toaletarea foselor nazale cu indepartarea secretiilor si a crustelor ce se formeaza), apoi mai rare din a doua saptamana.

Vindecarea se obtine la 2 – 3 saptamani.

Acest tip de interventie se realizeaza cu succes in cadrul Clinica Tinos Bucuresti de catre dl dr Hodonoaga Teodor